Liverpool e în doliu! O legendă a clubului, cu 44 de trofee câștigate pe Anfield, a murit la 83 de ani

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul mare fotbalist englez Ronnie Moran (foto, în stânga, alături de Kenny Dalglish), care și-a pus întreaga activitate în slujba clubului Liverpool, a murit în această dimineață, la vârsta de 83 de ani, a anunțat fiul acstuia, Paul Moran, pe contul oficial de Twittter.

Fostul fundaș stânga a jucat întreaga carieră (1952-1968) numai pentru Liverpool, după care a rămas angajat al clubului până în 1999. De-a lungul timpului a făcut parte din staff-ul unor manageri legendari precum Bill Shankly, Bob Paisley sau Joe Fagan, iar în cei aproape 50 de ani petrecuți pe Anfield, Liverpool a cucerit 44 de trofee.

Ronnie Moran (în plan apropiat), în perioada în care era antrenorul lui Liverpool

La scurt timp după ce fiul fostului fotbalist a făcut tristul anunț, clubul Liverpool a emis un comunicat de presă în care își exprimă regretul pentru disparița lui Ronnie Moran.

„Clubul de fotbal Liverpool este întristat profund de decesul lui Ronnie Moran. Moran, una din cele mai marcante figuri din istoria clublui, a murit la vârsta de 83 de ani.

Ronnie rămâne în memoria noastră pentru cei 49 de ani petrecuți în slujba lui Liverpool, timp în care a a reprezentat clubul cu distincție ca jucător, antrenor, fizioterapeut, antrenor al echipei rezervelor, secund și manager interimar”, se arată în comunicatul clubului Liverpool.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×